Poveste de.

Am avut o relație bună. Ne-am cunoscut cu 10 ani în urmă și de fiecare dată când ne întâlneam totul era superb. Pasiune, armonie, dar nu ca’n filmele romantice proaste de Hollywood la care nu-ți plăcea să ne uităm. Avem atât de multe în comun, încât multe din lucrurile la care mă uit sau pe care le ascult mă fac să mă gândesc la tine. Concerte cu rave-eri nebuni, întâlniri cu rock-eri demenți sau dormit pe plajă cu punkiști dubioși, pe toate le-am trăit cu tine și prin tine.

Când nu ne vedeam, chiar mult timp, nu te uitam. Unde ești? Cum dau de tine? Cât mai trebuie să te aștept? De ce nu ne putem vedea mai des.

Anul trecut te-am regăsit și nu ți-am mai dat drumu. Te-am ținut în gând, în inimă, în mine, în fiecare seară ne bucuram de timpul petrecut împreună. Mergeam departe, unde fără tine poate nu aș fi ajuns.

Totul era atât de bine. Petreceam cât puteam împreună, fără regrete și fără dulcegării.

Am crezut că ești inofensivă și perfectă. Dar ai devenit posesivă. Vroiai mai mult și mai mult, fiecare parte din mine, fiecare moment și fiecare trăire. Dacă te-ai fi săturat mai devreme poate nu am fi stricat o relație atât de frumoasă. Am fi continuat, liniștiți, în lumi îndepărtate, rupte din tratate de filosofie sau povești cu utopii.

Ești proastă și nu ai înțeles asta. M-ai speriat și mi-ai făcut rău, poate pentru că vroiai să nu fug sau pentru că devenisei prea pasională. Nu știu și nici nu vreau să știu, pentru că, nu vreau să te mai văd.

Un film romantic de Hollywood ar încheia cu doi oameni care pleacă pe drumuri diferite în lumina de apus. În Paris. Sau poate într-o gară, el în tren și ea pe peron plângând în batistă.

Sau un cadru cu reflexia lui în geam, afară plouă și el joacă melancolic. Ea e la aeroport. El are o revelație, o iubește și nu vrea să o piardă. Fuge după ea, conduce ca dementu prin oraș și o ajunge la terminal unde o sărută cu pasiune și toată lumea aplaudă.

Povestea asta nu-i așa. Nu e dragoste, a fost doar futut ocazional.
Eu te las, nu vreau să te mai văd. Voi suferi puțin, pentru că și sexul te face dependent, dar până la urmă ești doar o
curvă proastă.

Fin.

p.s. nu m-am despărțit de persoana iubită, cei care nu înțeleg textul sunt rugați să să nu comenteze.

Anunțuri

One thought on “Poveste de.

Vorbeşte-mi murdar...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s