Scriu pentru că gândidu-mă la moartea lui Sabato îmi aduc aminte într-un mod frumos de anii facultății.
Și mă gândesc că a fost un om extraordinar, cel puțin prin ceea ce a scris.
Și a lăsat în urmă o epocă pe care cred că o detesta cu tărie. S-a stins în zilele supremației Lady Gaga, la puțin timp după ce moartea lui Michael Jackson a șocat lumea. Dar moartea lui nu a șocat atât de tare, ceea ce probabil este bine. Cu mult mai ușor te regăsești în muzica pop decât în Tunelul, unde o fereastră ascunsă în colțul unui tablou separa lumea lui Sabato de lumea Coca-Cola. Cum nici moartea lui Bergman în aceiași zi cu Antonioni nu a șocat.
Și am senzația că o dată cu el s-a terminat istoria existențialismului lui Kierkegaard, lumea unde Heidegger era un tată adoptiv și Camus analiza tragedia lui Don Quixote.
Și rămânem cu Lady Gaga.
Iar facultatea rămâne o voce care vroia să salveze lumea. Poate un pic a salvat-o, atât cât a trebuit.
Și
mă bucur să te regăsesc aici, în compania unui ceai verde