Citesc o foaie goală

Aș scrie un text coerent. Dar nu pot.

Starea aia de oboseala productivă psihic, cum tocmai i-am spus.

Produc senzații. Produc percepții. Produc reprezentări. Produc conștiință și produc viață.

Fiecare producem câte un lucru în fiecare moment sau clipă din existența noastră. Și, în ansamblu, producem viață. Pe un pământ care la rândul lui produce viață.

Lumea nu e făcută din energii controlabile, conspirații gândite, mașinării supra-umane sau meta-limbaj. Lumea e făcută din viață, e la fel de vie ca noi, cei care ne gândim la ea.

Și când oboseala asta fizică mă cuprinde, realizez inutilitatea mușchilor mei, oaselor mele, tendoanelor și a fiecărei bucăți de carne. Pentru că, peste toate cele mecanice, există altceva. Viață. Existență. Spirit.

Oricum i-am spune, este seva micilor noastre planete care se ciocnesc și se compun în marele plan pentru a construi lumea. Cu logică, coerență și utilitate.

În filosofia mea, Maslow a murit, cum altcineva murea într-o altă filosofie. Iar o dată cu el tot ceea ce înseamnă mișcarea corpului, grobiană și bazală.

În toate existăm noi, iar peste tot există ceea ce noi am făcut. Din noi, peste noi, emergente trepidații psihico-imateriale, cu sens și cu rădăcini mult prea adânci pentru a le putea înțelege.

Un existențialism neînteles de sufletele nihiliste, aflate într-o mișcare perpetuum mobile pentru a înțelege. Și cu cât înțelegem mai mult, cu atât știm mai puține și uităm mai multe. Dar satisfacția crește, similar felului în care culorile suprasaturate scot în evidență o imagine. Chiar dacă totul stă scris pe un fond galben, chiar dacă pe hârtie de fapt stau scriși mii de pori, noi citim literele și liniile.

Dorm, dau pagina, și nu uit că, sub text, întotdeauna se citește altceva.