Liniște apăsătoare, fără fum, fără aer, fără ceaţă. Pe un fundal şi pe un ritm oriental, sub un candelabru ce vrea să ne poarte într-un timp pe care nu l-am mai merita şi pe care probabil nu l-am meritat niciodată. Ei intră. El e un tip bine făcut, grotesc de masiv, pare a avea trăsăturile zgâriate pe un lemn putred cu o bară de oţel. Se aşează hotărâţi în coltul opus intrării. Fug de uşă, de lume, de paşii lor şi se retrag în locul peste care vor fi stăpâni în următoarele douăzeci de minute. E locul lor, e mica lor lume, clădită pe instincte, pe nevoi elementare, pe frică şi pe dezorientare. Lumi paralele, suprapuse în numele unor nevoi demult explicate, mult prea departe de suflet.
Hainele ei contrastează cu ale lui. Imagistic, sunt doua planete puse într-un colaj kitsch tricolor. Mai mult, privind-o mă gândesc că ea contrastează cu ea însăşi. Cu ceea ce ştie că este, şi cu ceea ce ar trebui să fie.
Stau la o mică distanţă unul faţă de celălalt dar din gesturile lor, distanţa mi se pare uriaşă. Ea ţine mâna pe paharul cu băutură, mişcările barbare îmi sar în ochi, accentuate de efortul ei de a fii cum nu este. Acum ţine mâinile sub bărbie. El le are pe masă, se joacă uşor cu pachetul de ţigări. Îl priveşte cum așteaptă ceva. Este sigură, ştie ce vrea şi trece peste toata sila pentru a ajunge acolo, la baza piramidei. El e nesigur, are o nesiguranţă care se opune statutului lui social creat artificial şi incorect. Vorbesc, din când în când ea rade forţat şi priveşte spre uşă.
Apare din nou chelneriţa. Ţine un meniu mare în faţa ei, o tablă desenată cu cretă, mult prea lung pentru înălţimea ei. Prin privirea chelneriţei el îşi etalează forţa, iar pentru ea tabla făcută meniu devine o tabla a legii împlinite. De acolo va alege, şi-a atins scopul, a luptat şi s-a zbătut pentru asta. Cei doi privesc meniul, în timp ce uniforma chelneriţei se umple de mirosul lor şi de aerul respirat de ei.
Pe jos covorul oriental se întinde spre o fereastră mică prin care totul se scurge în stradă, într-o mocirlă închipuită doar de mine, veche de când lumea, dar neştiută de ei.
Muzica se schimbă, Clayderman încoronează kitsch-ul. Din orient în occident, prin fereastra aia mică.
Acum ea mănâncă. Încet dar cu poftă. Forţat. Nenatural. Hidos. Orgasmic, şi-a atins scopul.
El o priveşte mândru şi soarbe dintr-un pahar cu apă plată, fără lămâie…
